Cel mai mare pelerinaj din ţară, la Bucureşti

Cel mai mare pelerinaj din ţară, la Bucureşti

A început cel mai mare pelerinaj religios din Capitală, unde rata de infectare este astăzi 16,5 la mia de locuitori. De astăzi, până pe 28 octombrie, creştinii din toată ţara pot veni să se închine la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului. Evenimentul, spune Patriarhia, se va desfăşura cu respectarea condiţiilor impuse de pandemie.

Curtea Catedralei Mitropolitane din Bucureşti s-a umplut de credincioşi. În prima zi de pelerinaj pe la racla cu sfintele moaşte au trecut sute de persoane.

În ciuda pandemiei, mulţi dintre pelerini s-au aşezat la coadă împreună cu copiii.

Pentru că Bucureştiul este în scenariul roşu, pelerinajul se va desfăşura după reguli stricte. Intrarea şi ieşirea de la racla cu sfintele moaşte se vor face pe fluxuri separate, masca de protecţie şi păstrarea distanţei sunt obligatorii, iar slujbele în aer liber se vor desfăşura cu participarea a maximum 200 de persoane.

De respectarea măsurilor sanitare se vor asigura jandarmii şi voluntarii. Tot ei vor împărţi şi pacheţele cu alimente dar şi aghiasmă, în sticle sigilate. Racla cu moaştele sfântului Dimitrie cel Nou vor rămâne în Bucureşti până pe 28
octombrie. Anual, la acest pelerinaj se adună peste 30 de mii de credincioşi din toate colţurile ţării.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt