Artă urbană pe vaporaşe

Artă urbană pe vaporaşe

Arta urbană a ajuns la un alt nivel în Timişoara. Vaporaşele care străbat Bega s-au transformat în adevărate opere de artă. Mai mulţi artişti au pictat acoperişul ambarcaţiunilor. Proiectul face parte din programul iniţiat de Asociaţia Timişoara Capitala Europeană a Culturii 2021.

Vaporaşele, ce aparţin societăţii de transport a oraşului, au fost acostate, pe rând, sub un pod din zona centrală a
Timişoarei. Artiştii, care au fost selectaţi în urma unui concurs, au avut la dispoziţie doar câteva zile pentru a
înfrumuseţa acoperişul celebrelor vaporetto. Tema aleasă de organizatori, Bega între trecut şi viitor, îşi propune să
realizeze o conexiune între artă, apă şi spaţiul public

În competiţie au fost înscrise 17 propuneri. 5 dintre ele au fost declarate câştigătoare de un juriu format din profesori şi artişti de arte vizuale, peisagişti şi urbanişti.

Pentru artişti, pictarea ambarcaţiunilor a fost o adevărată provocare. Tangajul, suprafaţa de fibră a vaporaşelor dar şi poziţia de lucru le-a creat mari emoţii

Până săptămâna viitoare, toate cele 5 vaporaşe care circulă pe Bega vor avea acoperişul desenat.

Proiectul Memoriile Cetăţii, din care face parte acoperirea cu artă urbană a vaporaşelor, este unul dintre punctele
programului Timişoara Capitala Europenă a Culturii. Tot prin acest proiect mai multe clădiri ale oraşului au fost acoperite cu picturi murale de dimensiuni mari.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt