Primele semne ale deflaţiei: preţuri mai mici la alimentele de bază. PSD menţine plafonarea adaosului comercial

Primele semne ale deflaţiei: preţuri mai mici la alimentele de bază. PSD menţine plafonarea adaosului comercial

Preţurile la alimentele de bază au început să scadă în 2024, mai ales pentru produsele care au fost cel mai puternic afectate de creşterile de preţuri din 2022 şi 2023, spun reprezentanţilor marilor retaileri. Poate cea mai importantă măsură care a ajutat la o scădere a preţurilor mai ales în rândul alimentelor de bază a fost propusă de PSD şi prevede plafonarea adaosului comercial la 20%.

Datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică confirmă această tendinţă, arătând că în luna martie 2024, preţurile la făină, mălai, ulei, lapte şi ouă au scăzut cu până la 30% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Aceste cifre reflectă o deflaţie semnificativă în zece categorii de bunuri alimentare.

Cele mai mari scăderi de preţuri au fost la făină, cu peste 30% în martie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Totodată, românii plătesc mai puţin cu 27% pentru mălai şi mai puţin cu 25% pentru ulei.  Untul (-12%), zahărul (-11%) şi margarina (-8%) sunt, de asemenea, alimente care s-au ieftinit. Toate aceste alimente de bază se află pe lista propusă de PSD şi care beneficiază de plafonarea adaosului comercial la maximum 20%.

Reprezentanţii marilor retaileri observă că această tendinţă de deflaţie este rezultatul ajustărilor post-pandemie şi al stabilizării lanţurilor de aprovizionare. Cu toate acestea, este important să fie un echilibru între stimularea consumului şi menţinerea stabilităţii economice.

„Din februarie 2024, deflaţia a devenit vizibilă, mai ales în categoria alimentelor de bază, menţinându-se însă într-un interval de o singură cifră (sub 10% – n. red.). Vom continua să monitorizăm evoluţia pentru a înţelege amploarea şi impactul pe termen lung“, spun şi reprezentanţii companiei Penny România, potrivit zf.ro.

Reprezentanţii marilor retaileri spun că au remarcat scăderi de preţuri în special la produsele alimentare de bază  precum lactate, ouă, legume şi fructe, produse care s-au scumpit cel mai mult anul trecut din cauza inflaţiei. În plus, aceştia se aşteaptă ca acest trend să se menţină şi în lunile următoare, mai ales că se aşteaptă o scădere constantă şi a inflaţiei.

”Rata anuală a inflaţiei va continua să scadă în următoarele luni într-un ritm încetinit faţă de anul 2023 şi pe o traiectorie uşor mai ridicată decât cea anticipată în prognoza pe termen mediu din februarie 2024, care cobora la 4,7% în decembrie 2024 şi la 3,5% la finele anului viitor”, a transmis BNR în luna aprilie, după şedinţa de politică monetară.

Măsurile de limitare a preţurilor luate de actualul Guvern condus de Marcel Ciolacu arată că România este pe un trend pozitiv. După doi ani de creşteri constante de preţuri din cauza multiplelor crize şi o creştere constantă a inflaţiei, acum  puterea de cumpărare a românilor creşte.

Plafonarea la alimentele de bază, până la finalul anului

O măsură recent propusă şi adoptată de către Partidul Social Democrat a vizat plafonarea adaosului comercial la maximum 20%, cu scopul de a reduce povara financiară asupra consumatorilor şi de a încuraja concurenţa între comercianţi. Deşi au existat extrem de multe critici cu privire la această măsură, vedem o scădere a preţurilor şi o reconfigurare a dinamicii economice. Acesta a fost şi motivul pentru ca PSD a decis să menţină măsura până la finalul anului 2024 atunci când se preconizează că rata inflaţiei va ajunge sub 5%.

Astfel, produsele esenţiale precum pâinea, laptele, ouăle, uleiul şi zahărul au devenit mai accesibile pentru consumatori, reflectând o schimbare pozitivă în termeni de costuri de trai. Acest aspect a adus un beneficiu direct pentru populaţia cu venituri reduse sau medii, care resimte în mod direct orice creştere a preţurilor.

De asemenea, plafonarea adaosului comercial a avut un impact pozitiv asupra competitivităţii în sectorul alimentar. Comercianţii au fost nevoiţi să-şi revizuiască strategiile de preţ şi să optimizeze costurile pentru a rămâne în conformitate cu noile reglementări impuse de lege. Această concurenţă sporită a generat o diversificare a ofertei şi o îmbunătăţire a calităţii produselor, deoarece comercianţii s-au concentrat pe creşterea eficienţei şi satisfacerea cerinţelor consumatorilor la un preţ mai accesibil.

Pe lângă beneficiile imediate aduse consumatorilor şi concurenţei, măsura de plafonare a adaosului comercial a avut şi consecinţe pozitive asupra economiei în ansamblu. Prin reducerea preţurilor la alimentele de bază, s-a stimulat puterea de cumpărare a populaţiei, conducând la creşterea consumului intern şi la susţinerea activităţii economice locale.

(Comunicat de presă)

Afla mai multe desprepreturialimentatie
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt