Investiţiile productive din România au fost de aproape 27% din Produsul Intern Brut (PIB), o sumă record direcţionată de către Guvernul condus de Marcel Ciolacu care plasează ţara noastră pe locul doi la nivel european. Politicile PSD de încurajare a producţiei locale şi a investiţiilor record în infrastructură au crescut încrederea investitorilor şi au susţinut dezvoltarea afacerilor.
În 2023, investiţiile productive au totalizat 87,3 miliarde de euro, conform Eurostat, reprezentând 26,9% din PIB. Aceasta ne plasează pe locul doi în Uniunea Europeană, după Cehia, care are 27% din PIB. Aceasta este cea mai mare pondere a investiţiilor productive din ultimii 11 ani, fiind cu 13 miliarde de euro mai mare decât în 2022 şi cu 70% mai mare decât în perioada guvernării de dreapta din 2020.
Modelul economic promovat de premierul Ciolacu, axat pe investiţii, este de altfel soluţia pentru creşterea economică sustenabilă. În raportul BNR asupra inflaţiei din luna mai 2024, se menţionează că „formarea brută de capital fix (investiţiile productive) a avut un parcurs remarcabil, contribuind cu 3,6 puncte procentuale la creşterea economică, peste contribuţia consumului populaţiei, de 2,2 puncte procentuale".
Faţă de momentul intrării PSD la guvernare, adică anul 2021, Guvernul Ciolacu a dublat, practic, investiţiile publice, ce vor depăşi în acest an 120 miliarde de lei.
Firmele româneşti construiesc pe sprijinul acordat de Guvernul Ciolacu
Bunele rezultate din prezent ale firmelor locale se datorează reluării programelor de sprijinire a mediului de afaceri sub Guvernul condus de Marcel Ciolacu. Astfel că mii de producători, magazine şi cel puţin tot atâtea mici afaceri evoluează de la an la an.
Un exemplu al succesului politicilor PSD de a spriini firmele locale este unul dintre cei mari producători de zahăr din România, Fabrica de Zahăr Premium Luduş. Producătorul român din judeţul Mureş va colabora, în acest an, cu peste 500 de fermieri, iar suprafaţa contractată de 8.800 de hectare va reprezenta în toamna acestui an o cantitate de zahăr 100% românesc de peste 65.000 tone. Pentru comparaţie, anul trecut compania a produs 25.000 de tone.
Planul de investiţii a fabricii de la Luduş prevede inclusiv eficientizarea energetică din surse regenerabile, pentru un plus de performanţă, dar şi retehnologizare şi modernizare pentru a putea susţine o campanie de procesare de 4 luni, în acest an.
Partener real al mediului privat, PSD ţinteşte o creştere a PIB de 50% în 4-5 ani
PSD va continua să stimuleze investiţiile private care aduc plus-valoare prin noi scheme de ajutor, generând de trei ori mai mult în economie comparativ cu 2020-2021.
Printr-un parteneriat real cu mediul privat şi remunerarea corectă a muncii, se preconizează că în următorii 4-5 ani, PIB-ul României va ajunge la 500 miliarde euro (de la 325 miliarde euro în 2023), devenind astfel cea mai puternică economie din Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte paritatea de cumpărare pe locuitor raportată la PIB.