Plata pensiilor inaintea Paştelui, o mutare de forţă a PSD

Plata pensiilor inaintea Paştelui, o mutare de forţă a PSD

Guvernul condus de Marcel Ciolacu vine în sprijinul pensionarilor. Printr-o Hotărâre de Guvern adoptată joi, Executivul a decis ca pensiile aferente lunii mai 2024 să se plătească înaintea Sărbătorilor Pascale. Este vorba despre aproape cinci milioane de pensionari, iar jumătate dintre aceştia ar fi trebuit să primească banii pe card, după Sărbători, abia pe 12 mai.

„Adoptăm azi hotărârea de Guvern care ne permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. Ştiu că va fi foarte multă muncă în ministere, case de pensii, Poştă, bănci, dar cred că toţi cei implicaţi, care au un părinte, o bunică sau un unchi, îşi dau seama cât de mult contează acest gest, mai ales înaintea celei mai mari sărbători creştineşti”, a declarat Marcel Ciolacu, în şedinţa de Guvern.

Vestea este cu atât mai bună pentru seniorii României ţinând cont de faptul că exista riscul ca aceştia să-şi primească veniturile chiar şi după mijlocul lunii. În mod normal, plata pensiilor prin Poşta Română se face de la data de 1 şi până pe 15 a fiecărei luni, însă în luna mai, date fiind zilele libere în sectorul public,  acest interval de timp putea fi depăşit.

Hotărârea de Guvern de astăzi, luată la iniţiativa PSD, reprezintă un efort financiar asumat de 9,33 miliarde de lei. Este o nouă măsură prin care social-democraţii îşi ţin promisiunea de a sprijini în permanenţă românii, şi mai ales pe cei cu venituri mici sau care fac parte din categoriile vulnerabile.

Când intră banii

Pentru ca bani să ajungă în timp util la beneficiari, Hotarârea de Guvern de astăzi prevede că astăzi se vor debloca fondurile de la bugetul de stat şi sumele vor fi transferate către Poşta Română şi către toate casele judeţene de pensii publice.

Directorul general al CN Poşta Română, Valentin Ştefan, a declarat că dacă banii vor intra în conturi vineri, 26 aprilie, pensiile vor putea fi livrate beneficiarilor mai repede. Chiar dacă sumele intră luni, toate pensiile pot fi duse până de sărbători, a dat el asigurări. Potrivit directorului general al Poştei Române, aproximativ 14.000 de angajaţi sunt implicaţi în distribuirea de pensii, din care 10.000 sunt poştaşi. El a precizat că pentru a distribui pensiile, dacă este nevoie, aceştia vor lucra şi în zilele care sunt libere pentru angajaţii de la stat, urmând să primească o zi liberă ulterior.

Afla mai multe desprepsdpensii
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt