Vicepremierul Dan Barna nu exclude posibilitatea de a exista concedieri în rândul bugetarilor în 2021. Mai multe companii de stat vor intra într-un proces de restructurare anul acesta şi renunţarea la angajaţi ar putea fi o consecinţă a optimizării activităţii lor, a spus vineri seară, la Digi24, vicepremierul Dan Barna. În urmă cu o săptămână, şi premierul Florin Cîţu menţiona o astfel de perspectivă.
„Reforma administrativă este şi în programul de guvernare şi este unul din obiectivele de policy şi ale acestui an, şi ale anilor care urmează. La nivelul acestui buget, primul pas a fost acela de îngheţa, de a păstra salariile la nivelul anului trecut, tocmai din raţionamentul că trebuie să păstrăm un deficit de 7,2, nu ne permitem o creştere de salarii”, a explicat Dan Barna, la observaţia că nu s-a mai discutat despre o reducere a aparatului bugetar atunci când a fost conturat bugetul pe 2021.
„Este o cerinţă pe care şi premierul Florin Cîţu, şi colegii noştri din guvern o înţeleg foarte clar. De la companiile publice s-a cerut - şi suntem în evaluare şi în aşteptarea acestor planuri de reformă explicită. Tocmai că păstrând aceleaşi anvelope bugetare ca şi anul trecut şi cu perspectivă de a fi reduse, e clar că aceste companii trebuie să vină cu planuri de reformă, tocmai de aceea nu s-a mărit bugetul şi s-a păstrat cel anterior, pentru că aşteptăm planuri de reformă şi este un obiectiv foarte clar să existe aceste reforme. Aşa cum TAROM a început încă de anul trecut această reformă şi e în desfăşurare, şi celelalte companii - Metrorexul este cel mai clasic exemplu din aceste zile - e clar că trebuie făcute reforme acolo şi rămâne un obiectiv pentru acest guvern”, a declarat vicepremierul la Digi24.