Viorica Dăncilă, fost prim-ministru şi lider al PSD, a fost aleasă marţi preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi", cu 247 de voturi "pentru" din cele 251 valabil exprimate la primul congres al acestei formaţiuni politice.
În discursul rostit în cadrul congresului, Viorica Dăncilă a afirmat că a ales să revină în politică pentru a crea consens şi pentru a înlocui interesul personal şi cel de partid cu interesul naţional.
"Nu am ales să vin în politică pentru a crea sau a întreţine divergenţe cu cineva sau pentru a ataca alte formaţiuni politice. (...) Am revenit în politică pentru a crea consens, o politică în care interesul personal şi cel de partid să fie înlocuit cu interesul naţional. (...) Pentru mine, toate realizările din perioada în care am fost premierul României au reprezentat îndeplinirea unei datorii de onoare pentru poporul român. Admit că nu a fost totul perfect, însă au fost foarte multe lucruri bune pentru România şi pentru români. Îmi exprim în continuare credinţa că fiecare trebuie să fie judecat în funcţie de moştenirea reală pe care a lăsat-o la final de mandat, nu în funcţie de percepţiile induse şi întreţinute artificial de anumite medii viciate de interese obscure. Am convingerea că revenirea mea în politică îmi va atrage multe critici, însă, ca un om care iubeşte ţara, ca un bun român, nu pot sta departe când văd că lucrurile nu merg bine. Vă asigur că nu voi ceda, nu voi face niciun pas înapoi, indiferent de atacurile sau dezinformările care vor urma. Sunt o persoană puternică, perseverentă şi vă asigur că decizia de a mă înscrie în Partidul "Naţiune Oameni Împreună" am luat-o în clipa în care am fost convinsă că sunt mai hotărâtă ca oricând să revin pe scena politică şi să lupt pentru binele ţării mele", a afirmat Dăncilă.
Ea a criticat modul în care este gestionată în prezent economia ţării.
agerpres.ro