Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a declarat, vineri, la intrarea în sediul partidului, că cei patru prim-vicepreşedinţi liberali i-au solicitat lui Florin Cîţu să convoace o şedinţă statutară pentru organizarea unui congres care să aleagă o nouă conducere. Ministrul spune că dacă preşedintele PNL, Florin Cîţu, „va considera că trebuie să îşi dea demisia, şi-o va da”.
„Am avut o discuţie în care cei patru prim-vicepreşedinţi au solicitat preşedintelui convocarea unei şedinţe statutare ale partidului în vederea unui congres care să aleagă o nouă conducere. Evident, dacă în urma acestor discuţii, Florin Cîţu va considera că trebuie să îşi dea demisia, şi-o va da. Nu e niciun fel de problemă.
Eu văzut numai ştiri pe surse, nu am văzut nicio declaraţie oficială. Până atunci ce vreţi să vă spun? Şi eu pot cer demiterea oricărui alt coleg. Asta nu înseamnă că acel coleg trebuie să-şi dea demisia.