Viorica Dăncilă, fost premier al României, a vorbit în cadrul emisiunii Proiect de ţară: România despre relaţia sa cu Liviu Dragnea din perioada în care a condus Palatul Victoria, iar Liviu Dragnea era persoana care conducea PSD.
”Nu aş putea spune că domnul Dragnea m-a inventat pe scena politică. Eu am intrat în PSD în 1996, iar domnul Dragnea era atunci membru al Partidului Democrat. Deci au fost 8 ani în care am luptat unul contra celuilalt. Îl ştiam pentru că a fost prefect de Teleorman. A trecut la PSD când a preluat Băsescu şefia partidului democrat, în 2000.
Relaţiile mele cu domnul Dragnea au fost relaţii fireşti într-un partid politic. E adevărat că în ultima perioada nu am avut relaţii foarte bune, dar asta pentru că au avut foarte mulţi grijă ca să nu existe o relaţie foarte bună între premier şi presedinte. L-am respectat pe domnul Dragnea, dar să ştiţi că nu el a condus guvernul. A intrat în guvern doar de două ori cât am fost eu premier”, a declarat Dăncilă la Prima News.
Viorica Dăncilă a vorbit şi despre controversata OUG pe justiţie privind amnistia şi graţierea pe care PSD-ul o avea în discuţie.
”Să ştiţi că acea ordonanţă nu mi-a fost cerută de domnul Dragnea în mod expres. Ea a fost cerută în Comitetul executiv al PSD. Toţi preşedinţii de organizaţii judeţene, inclusiv domnul Ciolacu au votat acea OUG. M-am văzut singură în faţa tuturor. Bun, mai erau şi care aveau probleme, şi care voiau să le rezolve, nu ştiu, nu am asistat la discuţii între domnul Dragnea şi preşedinţi. Şi răspunsul meu a fost ”nu”.
De ce? Pentru că am avut foarte multe discuţii cu Bruxelles-ul, iar liderii europeni mi-au spus atunci să nu dau aceasta OUG. Mai mult decât atât, au spus că în condiţiile în care o voi da, va fi activat articolul 7 care prevedea tăierea fondurilor europene. Eu sunt un patriot şi între ţară şi oricine mi-ar fi cerut acest lucru, întotdeauna aş fi ţinut cu ţara. Pentru mine, era important ca direcţia în care merge ţara să fie una bună”, a mai spus Dăncilă.