VIDEO - Cîrstoiu este de părere că cele şase sectoare ale Capitalei nu ar trebui desfiinţate: Bucureştiul ar trebui condus de şapte magnifici

VIDEO - Cîrstoiu este de părere că cele şase sectoare ale Capitalei nu ar trebui desfiinţate: Bucureştiul ar trebui condus de şapte magnifici

Cătălin Cîrstoiu, candidat PSD-PNLpentru Primăria Generală a Capitalei, este de părere că actuala împărţire administrativă a municipiului Bucureşti în şase sectoare trebuie menţinută. „Bucureştiul ar trebui condus de şapte magnifici: un primar general şi şase primari de sector”, spune Cătălin Cîrstoiu.
„Este obligatoriu să lucrez (în calitate de primar general al Capitalei – n.r.) cu primarii de sector. Chiar mă gândeam că Bucureştiul ar trebui condus de şapte magnifici: un primar general şi şase primari de sector”, a afirmat Cătălin Cîrstoiu sâmbătă, la Prima Tv, la emisiunea Insider Politic.
Întrebat dacă este în favoarea menţinerii împărţirii administrative a Bucureştiului în şase sectoare, candidatul pentru funcţia de primar răspunde pozitiv. 
„Da, Bucureştiul are nevoie de sectoare, are nevoie de sectoare, însă atitudinea şi acţiunea primarilor de sector trebuie să fie un tot unitar cu a primarului general. Nu se poate altfel.  Când vorbim de Bucureşti şi când vorbim de acţiune în Bucureşti, cred că a venit momentul să nu mai vorbim de culoare politică. (...) Eu cred că problema primăriei generale nu e cine te susţine în primă etapă, e ce faci, ce proiect ai”, mai afirmă Cătălin Cîrstoiu.
 

Afla mai multe desprecirstoiusectoarecapitala
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt