Fostul premier Victor Ponta spune că şi-a ascultat convorbirile în înregistrările făcute de DNA, în perioada noiembrie-decembrie 2015, după ce a demisionat, când a avut mandat de ascultare, el fiind înştiinţat acum despre acest mandat de ascultare, într-un dosar care a fost închis. El a mai arătat că a fost emoţionant, pentru că trei sferturi erau convorbiri cu copiii lui.
Victor Ponta a afirmat la Prima News că a primit un plic, acasă, în care era precizat că în perioada noiembrie-decembrie 2015, exact după ce a demisionat, a avut mandat de ascultare, şi a făcut o cerere pentru a asculta înregistrările. ”
M-am dus la DNA să îmi ascult înregistrările. (..) Doamna Kovesi voia să vadă ce face eu, după ce nu mai eram prim-ministru”, a spus el. Ponta a afirmat că a fost emoţionant pentru el, ”pentru că erau foarte multe convorbiri, pe vremea aceea, între el şi fiica şi fiul său”. El a mai spus că era ”un dosar care s-a închis”.
”Nu ştiu ce cercetau în dosarul ăla” , a precizat Ponta, afirmând că trei sferturi erau convorbirile sale cu copiii. ”Mai era un deputat de la PSD care m-a sunat, nu prea mă suna lumea în vremea aia, şi care zicea: Ai dacu, ăştia, Kovesi şi cu ăştia, te-au dat jos!”, a spus Ponta, afirmând că ”este tragi-comic”.