De la 1 ianuarie 2025, românii vor trebui să plătească alte câteva mii de pensii speciale, după ce PSD şi PNL au respins propunerea USR de abrogare a pensiilor speciale pentru foştii şi actualii primari şi şefi de consilii judeţene.
„Am văzut, astăzi, încă o dovadă a ipocriziei lui Nicu şi Marcel, a PSD şi PNL. Au dat încă o palmă românilor care muncesc cinstit în România şi cărora le tot măresc taxele şi impozitele ca să aibă ei bani să dea specialilor şi apropiaţilor lor. Este o mare nedreptate ca Dragnea, Oprişan, Mazăre şi alţi baroni care au ţinut în subdezvoltare comunităţi întregi şi care şi-au bătut joc de bunăstarea oamenilor să primească pensii speciale din banii românilor. I-am invitat pe Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă să dea dovadă de curaj şi PSD şi PNL să voteze propunerea USR de a elimina din Codul administrativ, o dată pentru totdeauna, pensiile speciale ale primarilor şi şefilor de CJ-uri. Au ratat însă şi această ocazie”, declară Ionuţ Moşteanu, liderul deputaţilor USR.
USR a făcut constant demersuri pentru a împiedica să intre în plată această nouă categorie de pensii speciale pentru primari, preşedinţi de consilii judeţene şi adjuncţii lor. Acordate de PSD în 2019, prin ordonanţă de urgenţă, aceste privilegii nu s-au plătit până acum strict datorită presiunii USR, a societăţii civile şi a presei.