UPDATE: Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, întrebat fiind despre proiectul de lege care ar permite preşedintelui Klaus Iohannis să candideze pentru Senat, că le va recomanda colegilor să nu voteze un astfel de act normativ.
”Cu certitudine o să vă spun după ce mă consult cu colegii mei. Dacă doriţi părerea mea personală pe care mi-am conturat-o în acest moment, eu o să recomand colegilor din Parlament şi mie să nu votăm un astfel de proiect”, a declarat, luni, Marcel Ciolacu.
ŞTIREA INIŢIALĂ: Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că, după părerea sa, nu ar fi nevoie de legislaţie suplimentară ca Iohannis să poată candida dacă îşi doreşte acest lucru şi a menţionat că social-democraţii vor lua, luni, o decizie în legătură cu iniţiativa liberală.
Liberalii au nevoie de majoritate pentru a trece proiectul de lege, în regim de urgenţă, prin Parlament, pentru ca prevederile sale să se aplice la alegerile parlamentare din acest an, potrivit news.ro.