Un număr de 123 de persoane solicită să îşi recapete calitatea de membru pentru a participa la şedinţele şi acţiunile filialei PNL Sector 3

Un număr de 123 de persoane solicită să îşi recapete calitatea de membru pentru a participa la şedinţele şi acţiunile filialei PNL Sector 3

Un număr de 123 de semnatari ai unui mesaj postat sâmbătă pe pagina de Facebook a PNL Sector 3 solicită să recapte calitatea de membru pentru a putea participa la şedinţele şi acţiunile organizaţiei liberale. „Calitatea de membru ne-a fost ştirbită timp de doi ani, însă nu şi spiritul liber”, arată sursa citată

„Partidul Naţional Liberal a existat de-a lungul istoriei şi datorită faptului că a reunit în jurul său membri cu diferite viziuni sau credinţe. Conservatori, moderaţi sau progresişti, în PNL, şi cu precădere, în PNL Sector 3, exista loc sub soare pentru toată lumea. Din vara anului 2019, lucrurile s-au schimbat şi nu în mai bine. Sunt sute de membri cărora li s-a restricţionat discreţionar accesul la şedinţele şi acţiunile organizate de PNL Sector 3, urmând ca apoi toată munca şi vechimea să fie radiate din baza de date doar printr-un singur click. Au fost doi ani doar de şedinţe închise, în care, dacă nu erai parte din biroul de conducere, nu aveai voie să treci pragul sediului, doi ani în care, dacă-ţi depuneai adeziunea, era musai să te întrebe cine te-a recomandat. Doi ani interzişi în PNL Sector 3 pentru vechii membri, dar şi pentru cei noi care n-aveau recomandarea câştigătoare”, arată postarea de pe pagina de Facebook a PNL Sector 3.

Afla mai multe desprecalitate de membrumembrupnl
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt