La câteva ore după ce fostul preşedinte Traian Băsescu a fost externat dintr-un spital din Bruxelles, la vila sa de
protocol din Bucureşti a sosit poştaşul cu veşti proaste. A adus documentul care arata „divorţul” dintre SPP şi fostul şef
al statului. Calitatea de colaborator al fostei Securităţi îl privează pe Traian Băsescu de protecţia acestui serviciu de
pază şi protecţie. Cum nu a găsit pe nimeni acasă, omul a amintit, în faţa presei, momentele în care s-a întâlnit cu fosta
familie prezidenţială.
Pe strada Gogol din Bucureşti se află vila RAAPPS, în care domiciliază fostul preşedinte Traian Băscescu. Aici a venit şi
poştaşul. Pe lângă taloanele de pensie, funcţionarul i-a adus şi documentul prin care era anunţat că nu mai beneficiază de
serviciile SPP, după ce instanţa supremă a stabilit că a colaborat cu Securitatea comunistă. Doar că….nu a găsit pe
nimeni….
Poştaşul a insistat, în speranţa că cineva îi va deschide poarta.
Într-un final, a renunţat.
Omul spune că mai vorbea cu fostul preşedinte, când îl găsea acasă.
Poştaşul spune că a interacţionat cu aproape toata familia Băsescu.
Potrivit legii, foştii preşedinţi care au avut calitatea de lucrător al Securităţii îşi pierd drepturile şi beneficiile, printre care,
paza şi protecţie asigurată de stat, dar şi vilele de protocol. La două zile după decizia instanţei supreme, fostul
preşedinte a fost internat într-un spital din Bruxelles. Între timp, a fost externat.
Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, au la dispoziţie 60 de zile de la pronunţarea deciziei să elibereze casa.
Fosta primă doamnă a ţării a transmis că nu ştie încă dacă soţul ei va reveni în ţară sau o să rămână la Bruxelles,
precizând că suferă de o serie de afecţiuni ale inimii şi plămânilor. Traian Băsescu este în prezent, europarlamentar.