Abuzurile de genul celor de la azilele din Voluntari şi mai ales lipsa de reacţie a autorităţilor care ştiau despre ele deschid calea extremismului în România, a declarat la Prima News sociologul Gelu Duminică.
„În Voluntari nu mişcă nimic fără ca domnul Pandele să ştie şi este puţin probabil ca ce s-a întâmplat acolo să nu ajungă la urechile autorităţilor locale. E mizeria politică de la noi, din păcate. Problema este că în momentul de faţă societatea îşi întăreşte sentimentul de lehamite, ceea ce întăreşte extremismul, care se dezvoltă când partidele tradiţionale se îndepărtează de agenda cetăţeanului. Un partid extremist ar putea câştiga alegerile europarlamentare de la anul şi ar putea fi chiar numărul unu la parlamentare, iar România este predispusă la extremism. Nu credeam că vom mai ajunge aici vreodată”, a precizat Duminică.
Centrul de Investigaţii Media, care a realizat ancheta iniţială, va publica şi dovezile că autorităţile au ştiut încă de la început ce se întâmplă acolo, spune Ovidiu Vanghele.
„Vom publica o serie de documente care arată că la o săptămână după ce au intrat primii locatari în azile, vecinii au semnalat primăriei, apoi altor autorităţi, ce auzeau de acolo. Oamenii ăştia au scris inspectoratului de poliţie, au scris ISU, deci Ministerul de Interne ştia din toamna lui 2021”, a arătat Vanghele.
El a spus că după publicarea investigaţiilor, „oamenii au continuat să facă exact ce făceau şi nici măcar o săptămână nu s-au agitat să dea aparenţa unei normalităţi”.
Psihologul Raluca Pescaru, a arătat că ceea ce s-a întâmplat în azilele groazei din Ilfov este o metaforă a ceea ce se întâmplă în societatea românească.
„Sănătatea psihică a unei naţii este arătată de modul în care acea societate îşi tratează copiii şi oamenii în vârstă, adică acele categorii neputincioase”, a subliniat psihologul.
Avocatul Adrian Cuculis a evidenţiat că nu există încă nicio acuzaţie posibilă de omor.
„Este imposibil să nu fi murit cineva la nivelul de abuzuri acolo. Pentru internarea unui pacient psihiatric în azil trebuia documente serioase. Am văzut îmbrăţişări la tribunal pentru cei care n-au fost arestaţi, nu este în regulă”, a precizat Cuculis.