Şeful Statului Major al Apărării: Salut sosirea în România a militarilor francezi

Şeful Statului Major al Apărării: Salut sosirea în România a militarilor francezi

Grupul tactic întrunit francez va executa, în principal, activităţi de instruire cu structuri ale Armatei României şi ale altor state aliate pentru realizarea interoperabilităţii şi derularea de acţiuni unitare, în această perioadă marcată de conflictul ruso-ucrainean, afirmă şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

"Salut sosirea în România a militarilor francezi! Solidaritatea strategică a Franţei cu statele aliate de pe flancul estic al NATO, implicit România, se manifestă prin întărirea activă a posturii de apărare pe acest aliniament defensiv în faţa proliferării ameninţărilor Federaţiei Ruse împotriva păcii şi securităţii în Europa", a scris generalul Petrescu, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit şefului Statului Major al Apărării, "creşterea capacităţii de reacţie a forţelor naţionale şi suplimentarea capabilităţilor terestre şi aeriene aliate pe teritoriul României sunt măsuri eminamente defensive care urmăresc păstrarea echilibrului militar în această regiune a continentului european".

Ambasada Franţei la Bucureşti a anunţat, luni, că desfăşurarea în România a unor unităţi militare franceze, aparţinând batalionului considerat a fi vârful de lance al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), pentru a arma un grup tactic interarme compus din aproximativ 500 de militari, a fost accelerată. 

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt