Şedinţă în Parlament pentru prezentarea moţiunii de cenzură. PNL şi-a schimbat strategia şi a decis că va participa

Şedinţă în Parlament pentru prezentarea moţiunii de cenzură. PNL şi-a schimbat strategia şi a decis că va participa

Azi, la ora 16.00, se va întruni plenul Parlamentului, convocat de preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Ludovic Orban şi Anca Dragu, pentru prezentarea moţiunii de cenzură iniţiată de USR PLUS şi AUR împotriva Guvernului Cîţu. Ludovic Orban a precizat că şedinţa plenului se va desfăşura chiar dacă nu se întruneşte cvorum la şedinţa Birourilor permanente reunite, care are loc joi dimineaţă.

Schimbare de strategie în PNL. Într-o şedinţă a conducerii liberalilor care a avut loc în această dimineaţă, liderii apropriaţi de Florin Cîţu au decis să le permită parlamentarilor PNL să participe la şedinţa de plen în care va fi citită moţiunea de cenzură, au declarat surse politice pentru Digi24.

Andreea Popa, jurnalist Digi24: Se va adapta strategia şi în funcţie de ce se întâmplă la şedinţa BPR care urmează să înceapă la ora 10:00. Cel mai probabil nu va fi cvorum la această şedinţă, aşa cum nu a fost nici la precedentele patru.

În această situaţie, spun surse politice, parlamentarii PNL ar putea participa la plenul din această după-amiază tocmai pentru a respinge calendarul moţiunii de cenzură.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt