Reacţii la vârful PNL faţă de ceea ce liberalii numesc „asumarea meritelor demnitarilor PNL de către PSD”

Reacţii la vârful PNL faţă de ceea ce liberalii numesc „asumarea meritelor demnitarilor PNL de către PSD”

Europarlamentarul PNL Virgil Popescu critică dur PSD pentru că se laudă cu gazul exploatat din Marea Neagră.
„Pesediştii sunt cei care au blocat în 2018 demararea proiectului de extragere a gazului din Marea Neagră, mai ales din perimetrul Neptun Deep. Au blocat cu îndârjire modificarea legii offshore, care ne-a provocat o mare întârziere. Aşa că mi se pare acum cinic să te lauzi cu gazul ce va exploatat din Marea Neagră!”, a scris Popescu pe Facebook.
El susţine că PSD se laudă acum şi cu proiectele din energie ale PNL.
„A fost nevoie să vină guvernul PNL ca să scăpăm de chinezi şi să continuăm dezvoltarea programului nuclear civil de la Nuclearelectrica cu partenerii americani si cei din NATO! Documentele, cu semnăturile miniştrilor PSD, care negociau cu chinezii sunt încă în arhivele ministerului Energiei!”, a scris Popescu.
„Observ cu întristare cum reuşesc unii sau alţii să se laude că au realizat reforma pensiilor, impozitarea mai favorabilă a acestora, reforma din educaţie, cum au creat ei învăţământul dual. Cel mai recent exemplu: neimpozitarea pensiilor sub 3000 de lei. Un proiect pe care eu l-am depus în Parlament încă din 2021 şi votat de-abia în septembrie, după ce PSD a fost strâns cu uşa.”, a scris şi ministrul Culturii, Raluca Turcan, pe Facebook. 
La rândul său, şi deputatul PNL de Iaşi Alexandru Muraru, subliniază eforturile liberalilor pentru a sprijini cultura.
„PNL, prin Ministerul Culturii condus de Raluca Turcan, a restaurat monumente esenţiale: Muzeul Naţional de Istorie, Teatrul de Operă din Cluj, Opera Naţională din Bucureşti. Am inclus operele lui Brâncuşi în patrimoniul UNESCO – un pas istoric. S-au făcut paşi concreţi pentru construirea noului sediu al Operei din Iaşi, după ce colegul său Romaşcanu a sabotat constant proiectul. În plus, schema de sprijin pentru cinematografie prevede investiţii de peste 350 milioane de euro în următorii 3 ani. Şi toate acestea, cu un buget de doar 0,08% din PIB alocat culturii!”, a notat deputatul pe Facebook
 

 

Afla mai multe desprepopescupnlpsdenergie
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt