PSD a cerut eliminarea avizului de la Ministerul Fondurilor Europene pentru proiectele introduse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, spune europarlamentarul Victor Negrescu. Solicitarea a fost făcută în timpul întâlnirii de joi a liderilor PSD cu premierul Florin Cîţu şi mai mulţi miniştri, pe tema PNRR.
„Am solicitat eliminarea ‘criteriului politic’ din ordonanţa de urgenţă care reglementează Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Acesta a fost un punct central al discuţiilor de ieri de la Palatul Victoria în care împreună, Partidul Social Democrat şi reprezentanţii partenerilor sociali, am încercat să găsim soluţii pentru România, pentru a accesa cele 29,2 miliarde de euro şi a avea un mecanism de implementare transparent”, a scris Negrescu pe Faebook
„Mai exact, în recenta modificare adusă OUG-ului care setează PNRR a apărut avizul obligatoriu al Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pe toate proiectele din plan. Fără criterii, fără proceduri, fără transparenţă. În speţă, o primărie sau un minister ar trebui să se roage de cei de la MIPE pentru un aviz pentru a începe reformele şi proiectele. MIPE se transforma într-un super-minister iar partidul aflat la guvernare, în proprietarul PNRR. Nu este un atac la ministru, este doar una din zecile de propuneri coerente făcute ieri menite să ajute România pentru ca planul să nu fie respins de Comisie”, a continuat el.