Proiectul de lege pentru alegerea primarilor şi preşedinţilor de CJ în două tururi a fost respins în Senat. AUR şi USR au votat pentru, PSD, PNL şi UDMR s-au opus

Proiectul de lege pentru alegerea primarilor şi preşedinţilor de CJ în două tururi a fost respins în Senat. AUR şi USR au votat pentru, PSD, PNL şi UDMR s-au opus

Revenirea la alegerea primarilor în două tururi reprezintă o prioritate doar pe hârtie pentru partidele care se află la putere, acuză AUR, partidul care a iniţiat proiectul de lege.  
 
Întoarcerea la sistemul de alegere a primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene în două tururi de scrutin reprezintă un demers firesc, menit să consolideze pilonii democraţiei locale. Doar că PSD, PNL şi UDMR nu vor să piardă controlul de la nivelul localităţilor, control care, în gândirea lor, le-ar asigura perpetuarea la putere, transmite AUR. 
 
 
Menţinerea scrutinului într-un singur tur nu face altceva decât să descurajeze participarea civică, favorizând conservarea artificială a puterii de către edilii în funcţie. Partidele din arcul puterii, prin votul lor împotriva revenirii la două tururi de scrutin, nu fac decât să amâne o sancţiune inevitabilă din partea electoratului.
 
 
În ciuda argumentelor aduse de AUR privind necesitatea unei legitimităţi reale pentru aleşii locali, rezultatul votului din Senat arată clar cine îşi doreşte o Românie democrată şi cine vrea perpetuarea feudalismului politic. 
 
 
În cadrul dezbaterilor din plen, senatorul AUR Marian Vasile, iniţiatorul acestui proiect legislativ, a demontat toate pretextele majorităţii guvernamentale. Acesta a subliniat că revenirea la sistemul de vot în două tururi este o măsură fundamentală pentru restabilirea legitimităţii democratice, fiind un mecanism perfect adaptat culturii politice din ţara noastră.
 
 
Sistemul actual, cu un singur tur de scrutin, reprezintă o anomalie care permite unui primar să fie ales cu un procent infim, de doar 15% sau 20% din totalul cetăţenilor cu drept de vot dintr-o comunitate. Acest lucru distruge complet noţiunea de reprezentativitate şi transformă edilii în dictatori locali. 
 
 
Marian Vasile a prezentat date statistice clare care demonstrează cum turul al doilea stimulează în mod real prezenţa la urne şi oferă comunităţilor o pârghie reală de a scăpa de administraţiile corupte, transmiţând totodată un avertisment dur către partidele de la putere.
 
 
Prin respingerea acestei iniţiative, PSD, PNL şi UDMR au confirmat frica de popor. Aceste partide preferă să menţină reguli de joc care să le garanteze supravieţuirea politică.
 
 
Nu ne lăsăm intimidaţi şi nu dăm înapoi! Senatul a fost doar prima etapă, iar proiectul de lege merge acum către Camera Deputaţilor, cameră decizională. Trebuie să punem punct acestei situaţii şi să terminăm cu epoca baronilor locali şi să mergem înainte pentru democraţie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI