Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la deschiderea celei de-a doua ediţii a concursului "Cotroceni Creativ Junior", organizat la Muzeul Naţional Cotroceni cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.
Preşedintele s-a arătat impresionat de modul în care tinerii artişti au transpus pe pânză emoţiile trăite, aspiraţiile şi speranţele lor în această perioadă de pandemie.
"Sunt foarte bucuros că aţi venit astăzi aici la Muzeul Cotroceni şi sunt foarte bucuros că am putut să vin să vă văd şi să văd ce creaţi. E pentru mine şi pentru echipa mea o mare bucurie că putem să găzduim şi o expoziţie şi un atelier de creaţie aici, astăzi, de Ziua Copilului. Am văzut lucrările din expoziţia pe care aţi realizat-o, elevi din toată ţara, copilăria fantastică şi recunosc că sunt impresionat pe de o parte de felul în care aţi ştiut să vă transpuneţi pe pânză emoţiile, aspiraţiile, speranţele, dar şi pentru faptul că aţi dorit să veniţi să prezentaţi ce aţi simţit în acest an pandemic, un an în esenţă foarte trist pentru noi şi pentru toată lumea, dar se vede că unde este multă suferinţă este şi multă speranţă şi vă mulţumesc că voi aţi venit cu speranţa. Vă doresc mult succes, iar celor tineri pot să le spun că e un lucru pentru mine emoţionant că aţi venit să arătaţi ce vă impresionează din istoria şi patrimoniul Cotroceniului, 'Cotroceni Creativ Junior', un titlu foarte frumos pentru acest atelier. Eu vă doresc tuturor o zi frumoasă şi vă doresc să aveţi nu doar astăzi o zi a copilului frumoasă, ci toate zilele voastre să fie frumoase. La mulţi ani!", a spus preşedintele.
La finalul vizitei, preşedintele Klaus Iohannis a făcut o fotografie de grup cu toţi participanţii copii şi a oferit autografe.
Concursul "Cotroceni Creativ Junior" aduce împreună tineri artişti, cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani, care au acceptat provocarea să reinterpreteze muzeul şi evoluţia sa, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înfiinţare.
agerpres.ro