PNL a sesizat Biroul Electoral Central pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul care permite candidatura preşedintelui Iohannis la alegerile parlamentare

PNL a sesizat Biroul Electoral Central pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul care permite candidatura preşedintelui Iohannis la alegerile parlamentare

PNL a sesizat Biroul Electoral Central pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul care permite candidatura preşedintelui Iohannis la alegerile parlamentare.
Sesizarea a fost făcută ca urmare a opiniei formulate de Consiliul Legislativ în legătură cu amendamentul propus de liberali la Legea privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. Anunţul vine în contextul în care social-democraţii urmează să se reunească luni, la ora 11.00, pentru a decide dacă susţin în Parlament proiectul, iar surse PSD afirmă că este posibilă o decizie împotriva proiectului liberal.
PNL a sesizat Biroul Electoral Central, în baza opiniei Consiliului Legislativ, să se pronunţe pe această speţă, respectiv amendamentul depus de PNL la Legea 208/2015”, au precizat reprezentanţii partidului.
Aceştia au precizat şi că, în consecinţă, PNL nu va pune pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului dezbaterea amendamentului până când nu va primi un răspuns din partea BEC, scrie news.ro.

Afla mai multe desprepnliohannissenat
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt