Promovarea femeilor în politică şi în funcţii de conducere a devenit un fapt firesc pentru liberali, numărul acestora crescând de la an la an, cu un record atins în aceste alegeri, când PNL are peste 9.000 de femei pe listele de candidaţi.
Opinia preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, este că: ,,Deşi egalitatea de gen e astăzi mai echilibrată decât acum 20 de ani, ştim că încă există discriminări şi abuzuri la adresa femeilor. Nu există săptămână în care să nu auzim despre cel puţin un act de violenţă, de cruzime, de hărţuire, de agresiune sexuală, fizică sau verbală împotriva femeilor. De aceea, doamnele şi domnişoarele care anul acesta fac un pas în politică sunt reprezentative în lupta pentru egalitatea de gen. Schimbarea de mentalitate în România în ce priveşte rolul femeii în politică nu este uşoară. Vor fi multe contre şi multă rezistenţă. Însă cele 9000 de femei care candidează la alegerile locale din partea PNL vor netezi drumul pentru următoarea generaţie de femei politician”.
Vorbim, mai exact despre 9.218 de candidate, în ţară şi în diaspora, reprezentante ale tuturor filialelor PNL. Într-un clasament intern, conducerea o deţine regiunea Sud – Est, cu judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vrancea, Brăila şi Buzău, cu 1600 de candidate la primării şi consilii judeţene şi locale.
Organizaţia de femei liberale este un organism intern al partidului, extrem de activ şi implicat în problematici actuale. Una dintre iniţiativele recente ale OFL, protejarea copiilor în mediul virtual, a strâns peste 200.000 de semnături de susţinere.
Preşedinta OFL, Nicoleta Pauliuc declară: ,,Am spus mereu şi susţin în continuare că OFL este arma secretă a PNL. Le-am spus doamnelor din organizaţie că anul electoral 2024 va fi definit de capacitatea fiecărui partid de a răspunde unor aşteptări de bază definite de triada „Şcoală – Stradă – Spital”, teme pe care femeile le cunosc şi le înţeleg mai bine decât bărbaţii şi, tocmai de aceea, pot fi mai convingătoare decât ei. Cred că în 2024, mai mult ca niciodată, oamenii vor vota acei candidaţi care oferă speranţă, care creează entuziasm, care sunt capabili să adune la un loc cât mai multă energie pozitivă. Noi, femeile liberale avem convingerea că merităm mai mult în politică şi că suntem capabile de mai mult. De mult mai mult. PNL e un partid care respectă femeile şi unde femeile găsesc oportunităţi”.
La nivel statistic, din cele peste 19 milioane de persoane cu reşedinţa pe teritoriul României, 9.800.000 sunt femei, reprezentând 51,5% din totalul populaţiei rezidente, dintre care 52,8% locuiesc la oraş. În mediul rural ponderea populaţiei feminine este de 50%.
CMF: 21240015