Orban o contrazice pe Turcan: S-a discutat despre creşterea vârstei de pensionare şi a stagiului de cotizare, nu a fost luată o decizie

Orban o contrazice pe Turcan: S-a discutat despre creşterea vârstei de pensionare şi a stagiului de cotizare, nu a fost luată o decizie

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, spune că au fost discuţii despre creşterea vârstei de pensionare şi a stagiului minim de cotizare pentru pensie, dar că nu s-a luat o decizie pe aceste subiecte. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spunea însă că nu va creşte vârsta de pensionare, decât pentru cei care doresc acest lucru, nici stagiul minim de cotizare.

„De discutat, evident că s-a discutat acest subiect şi nu e un subiect nou pe piaţă, nu s-a luat o decizie. Noi oricum avem în programul de guvernare reforma sistemului de pensii. Obiectivele principale sunt asigurarea sustenabilităţii sistemului de pensii, asigurarea unui mecanism de creştere a pensiilor, pe baza unor realităţi economice”, a spus Ludovic Orban.

„Sigur că avem discuţii legate şi de stagiul de cotizare şi de vârsta de pensionare, dar aici urmează să se ia decizii. Când vor fi luate decizii, ele vor fi prezentate public”, a spus Orban.

Întrebat dacă românii se pot aştepta la creşterea vârstei de pensionare până în 2024, Orban a spus: „Nu vă dau răspunsul la această întrebare până nu se ia o decizie legată de acest subiect”.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt