Mugur Isărescu, despre activitatea Vioricăi Dăncilă la BNR: „Lucrează de la birou şi este foarte disciplinată”

Mugur Isărescu, despre activitatea Vioricăi Dăncilă la BNR: „Lucrează de la birou şi este foarte disciplinată”

Guvernatorul Băncii Naţionale a României a vorbit, miercuri, într-o conferinţă de presă, despre angajarea fostului premier Viorica Dăncilă la BNR. „Lucrează de la birou şi este foarte disciplinată”, a declarat Mugur Isărescu.

Întrebat despre angajarea fostului premier la Banca Naţională, Isărescu a răspuns: „Motivele, ca şi politica de resurse umane au fost explicate pe larg de directorul de resurse umane şi se găsesc pe site-ul băncii. Nu am nimic de adăugat. În ceea ce priveşte domeniul în care dânsa lucrează, n-a luat locul niciunui specialist din Banca Naţională.”

Guvernatorul BNR a precizat, totodată, că domeniul în care lucrează Viorica Dăncilă, anume economia verde, este un domeniu relativ nou şi pentru dânsa şi pentru oricine.

„Nu avem absolvenţi de facultate sau de orice studiu în domeniul acesta. Împreună cu colegii care formează grupul de lucru respectiv, studiază, şi probabil că în toamnă grupul respectiv va termina o lucrare, va ieşi în public cu materialul respectiv”, a mai precizat Isărescu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt