Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a explicat, într-un interviu pentru Prima TV, contextul în care a lansat celebra expresie din 2012: ”Fiţi ungurenii mei”. Îndemnul a fost rostit la un miting electoral în prezenţa liderilor PDL, care trădaseră la moţiunea de cenzură iniţiată de USL împotriva Guvernului Ungureanu.
Fostul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, ce le-ar transmite azi ”ungurenilor săi”, expresia lansată în 2012 după ce a pierdut puterea.
”Cu ungurenii mei, când am spus aceasta, dacă vă aduceţi aminte, multă lume a zâmbit. Eram pe o scenă, abia ieşisem din funcţia de prim-ministru. În spatele meu se aflau mulţi din conducerea PDL, o bună parte dintre ei erau cei care şi trădaseră la votul din Parlament (care a dus la căderea Guvernului Ungureanu -n.r.). Eu spunând asta către sală, am simţit în spate o grămadă de priviri care încercau să mă străpungă. Şi m-am întors şi, evident, descoperi feţe negre, încruntate”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu la Prima TV.
În aprilie 2012, Guvernul Ungureanu a fost demis printr-o moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi PNL (la acea vreme aflate în alianţa USL). Moţiunea de cenzură a trecut cu voturile unor parlamentari PDL. Unii, la vedere, au schimbat tabăra exact în ziua votului, alţii, la adăpostul votului secret, au votat împotriva propriului guvern.
La câteva zile după căderea Guvernului Ungureanu, PDL şi-a lansat candidaţii pentru alegerile locale. Într-un eveniment organizat la Sala Palatului, Mihai Răzvan Ungureanu a urcat pe scenă şi le-a cerut liderilor PDL: ”Staţi cu fruntea sus şi fiţi ungurenii mei!”.
După căderea Guvernului Ungureanu, preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat prim-ministru pe liderul PSD Victor Ponta. Ulterior, noua majoritate PSD-PNL a trecut la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, care, totuşi, a rămas în funcţie pentru că nu a fost atins pragul de prezenţă la referendumul de demitere.