Moşteanu: Parlamentari au fost sunaţi de membri ai echipei Cîţu, pentru a-şi retrage semnăturile de pe moţiune

Moşteanu: Parlamentari au fost sunaţi de membri ai echipei Cîţu, pentru a-şi retrage semnăturile de pe moţiune

Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, susţine că parlamentari care au semnat moţiunea de cenzură au fost sunaţi de către membri ai echipei lui Florin Cîţu, pentru a fi convinşi să renunţe la acest demers.

"Parlamentarii sunt sunaţi să îşi retragă semnăturile. Sunt sunaţi de membri ai echipei lui Florin Cîţu să îşi retragă semnăturile, promiţându-li-se lucruri. O să aflaţi mai multe lucruri şi detalii, chiar de către cei sunaţi, în orele următoare. Este inadmisibil, din punctul meu de vedere, să faci acest lucru", a arătat el într-o declaraţie de presă susţinută la Camera Deputaţilor.

Potrivit lui Moşteanu, care este şi lider al grupului USR PLUS de la Camera Deputaţilor, faptul că nu a fost stabilit un calendar pentru dezbaterea moţiunii reprezintă un abuz. El le-a reproşat reprezentanţilor PSD că discută despre "moţiuni alternative" în loc să se prezinte la şedinţa Birourilor permanente reunite (Bpr) ale celor două Camere.

"Ce se întâmplă zilele astea în Parlamentul României este fără precedent. Este fără precedent ca o majoritate să blocheze dreptul constituţional al minorităţii de a depune o moţiune de cenzură. Joi, domnul Marcel Ciolacu a declarat că cei 157 de parlamentari PSD vor susţine o moţiune depusă de USR. După aceea, ceva s-a întâmplat. Pare că de vineri încolo, domnul Marcel Ciolacu a primit un ordin şi a pus PSD-ul la remorca domnului Florin Cîţu şi de trei zile îi ţine spatele în Biroul permanent, neasigurând cvorum", a spus el.

Moşteanu a lansat un apel la adresa membrii Bpr să nu mai "boicoteze" şedinţa, să nu mai "obstrucţioneze dreptul constituţional al parlamentarilor" de a depune moţiunea.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt