Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, vineri, că apreciază eforturile depuse de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru diminuarea deficitului de personal din instanţele de judecată care ”s-a cronicizat de-a lungul timpului”. Gorghiu s-a arătat încrezătoare că măsurile adoptate vor surmonta ”problemele, sincopele, obstacolele generate de această problemă de personal”.
”Sunt absolut convinsă că în perioada imediat următoare vom rezolva o problemă extrem de stringentă nu doar în Argeş, ci şi la nivel naţional şi anume cea a resurselor umane. E un deficit care s-a cronicizat de-a lungul timpului şi o să vă rog să îmi permiteţi să apreciez în faţa dumneavoastră efortul, încăpăţânarea pe care Consiliul Superior al Magistraturii le-a avut în această perioadă pentru surmonta problemele, sincopele, obstacolele generate de această problemă de personal. Sper ca odată cu finalizarea concursurilor de admitere în magistratură şi absolvirea INM să se rezolve măcar o parte a acestui deficit de resurse umane”, a declarat Alina Gorghiu, vineri, la inaugurarea noului sediu al Judecătoriei Costeşti din judeţul Argeş, investiţie în valoare de 22 de milioane de lei.
Aceasta a precizat că pentru Tribunalul Argeş a fost rezolvată problema deficitului de asistenţi judiciari.