Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, anunţă că dosarul Roşia Montană va fi discutat peste o săptămână la UNESCO, el arătând că în proporţie de 99% acesta poate fi aprobat. „Se cam ştie care e cursul aceste integrări în patrimoniul internaţional UNESCO. Vorbim de parafare, practic trebuie oficializată această integrare, nu există acolo anumite dubii dacă ar trebui sau nu integrat în patrimoniul internaţional UNESCO din partea lor”, afirmă ministrul.
„Dosarul Roşia Montană va fi discutat pe 25 iulie în şedinţa Comitetului Patrimoniului Mondial”, a anunţat ministrul Culturii duminică seară, la Digi 24. Întrebat care sunt şansele ca zona să fie introdusă în patrimoniul mondial UNESCO, ministrul a explicat că acestea sunt foarte mari, fiind vorba mai degrabă de o formalitate.