Forţele Terestre Române au fost permanent o referinţă atât pentru celelalte categorii de forţe, dar şi pentru naţiune, afirmă premierul Nicolae Ciucă.
Într-un mesaj transmis luni de ziua Forţelor Terestre Române, şeful Executivului îi felicită pe militarii acestei categorii de forţe pentru modul în care au dus la îndeplinire toate misiunile încredinţate.
"Forţele Terestre Române sunt sărbătorite în fiecare an în ziua în care îl prăznuim pe ocrotitorul acestora, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Militarii Forţelor Terestre, cei care compun cea mai numeroasă categorie de forţe a Armatei României, au fost întotdeauna la datorie, au răspuns întotdeauna prezent atunci când au fost chemaţi, oricare a fost misiunea pe care au avut-o de îndeplinit, fie aceasta pe teritoriul naţional sau în teatrele de operaţii externe. S-au străduit permanent să se ridice deasupra cerinţelor şi aşteptărilor şi să demonstreze profesionalism şi dăruire. Forţele Terestre au fost permanent o referinţă atât pentru celelalte categorii de forţe, dar şi pentru naţiune. La ceas de sărbătoare, onorăm sacrificiul militarilor care s-au jertfit în luptele împotriva celor care au atentat la independenţa României şi îi punem la loc de cinste pe toţi eroii căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din Europa, Africa sau Asia. De asemenea, le arătăm recunoştinţă tuturor celor care au participat la exerciţii şi misiuni pe teritoriul ţării noastre sau dincolo de frontiere şi care au contribuit la îmbunătăţirea imaginii foarte bune de care se bucură România printre aliaţi şi parteneri", afirmă Nicolae Ciucă, în mesaj.
agerpres.ro