Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii cere anchetă în cazul recrutării, în ultimele două decenii ale dictaturii comuniste din România, ca surse, a mii de elevi care nu împliniseră vârsta majoratului.
Colegiul CNSAS a transmis, joi, că a hotărât transmiterea către Parchetul General - Secţia Parchetelor Militare de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei sesizări in rem, privind posibile infracţiuni contra păcii şi omenirii, săvârşite de foşti ofiţeri de Securitate şi Miliţie, cu precădere în ultimele două decenii ale dictaturii comuniste din România, prin recrutarea ca surse a mii de elevi care nu împliniseră vârsta de 18 ani.
„Aceste abuzuri, comise de angajaţi ai instituţiilor statului desemnate prin lege să apere Constituţia şi drepturile civile, au avut un caracter sistematic şi au vizat grupuri mari de persoane minore, fapt care justifică aducerea acestor măsuri în atenţia opiniei publice şi a justiţiei, în condiţiile legii. În acest sens, Consiliul a transmis Parchetului General datele profesionale ale ofiţerilor implicaţi în recrutarea minorilor, însoţite de documentele doveditoare din arhiva Securităţii”, se arată într-un comunicat de presă transmis de CNSAS, citat de Mediafax.