Mesaj la comemorarea Pogromului de la Iaşi: Să avem mereu în minte lecţiile istoriei şi să apărăm principiile şi valorile democratice

Mesaj la comemorarea Pogromului de la Iaşi: Să avem mereu în minte lecţiile istoriei şi să apărăm principiile şi valorile democratice

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj cu ocazia comemorării a 80 de ani de la Pogromul din Iaşi (28-30 iunie 1941).

"Marcăm, în aceste zile, opt decenii de la una dintre cele mai sângeroase pagini din istoria României. Ura nedisimulată, violenţa atroce, dispreţul absolut faţă de demnitatea umană au fost doar o parte din instrumentarul utilizat de autorităţile vremii pentru a pune în practică un plan abominabil - curăţarea oraşului de evrei. Peste 13.000 de suflete nevinovate au sfârşit în chinuri groaznice, după ce autorităţile, al căror rol ar fi trebuit să fie unul de protecţie, s-au transformat în călăi. Cu o cruzime de nedescris, evreii ieşeni au fost smulşi cu forţa din case, despărţiţi de cei dragi, loviţi cu sălbăticie şi aruncaţi apoi în trenurile morţii sau ucişi de gloanţele mitralierelor. Reprezentanţi ai Poliţiei, Armatei, serviciilor de informaţii au năvălit asupra membrilor comunităţii evreieşti, i-au jefuit, torturat, umilit şi ucis, răspunzând, astfel, ordinelor unui regim criminal", afirmă Iohannis, în mesajul prezentat de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor în cadrul evenimentelor comemorative organizate la Iaşi.

Şeful statului subliniază că "Pogromul de la Iaşi nu reprezintă doar tragedia evreilor ieşeni, ce a urmat celei a evreilor ucişi în perioada rebeliunii legionare la începutul aceluiaşi an, ci este drama şi responsabilitatea cu care se confruntă, de atunci, naţiunea noastră".

"Atunci când instituţiile statului nu doar că eşuează lamentabil în îndeplinirea obligaţiilor fireşti faţă de propriii cetăţeni, dar îi discriminează, persecută şi îi ucid fără milă, se va fi instalat domnia răului absolut şi a arbitrariului", declară Iohannis.

Comemorarea victimelor Pogromului de la Iaşi constituie principala reparaţie morală pe care generaţia actuală şi cele viitoare au obligaţia să o urmeze, subliniază şeful statului.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt