Nicolae Ciucă a desemnat-o pe Mădălina Turza, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului şi coordonator strategic al asistenţei umanitare a refugiaţilor, să reprezinte Guvernul României la întâlnirea de astăzi cu doamna Dr. Jill Biden, prima doamnă a Statelor Unite ale Americii.
Întrevederea a avut loc la sediul Ambasadei SUA la Bucureşti.
„De mai bine de două luni România este «acasă» pentru sute de mii de copii, femei, persoane în vârstă care au fugit din calea razboiului. Efortul făcut de români în această perioadă va rămâne simbol al solidarităţii şi al înţelepciunii unei naţii care a deschis semenilor uşa spre pace şi libertate. Un popor generos care oferă nu doar un acoperiş refugiaţilor, ci şi educaţie copiilor ucraineni, servicii medicale persoanelor care au nevoie şi posibilitatea de a munci celor care doresc să se integreze în societatea românească. Am dorit să transmitem acest mesaj al Guvernului României primei doamne a Statelor Unite ale Americii, precum şi gratitudinea noastră pentru sprijinul oferit de Partenerul nostru strategic, în această perioadă extrem de dificilă, în care cetăţenii noştri au nevoie de siguranţa că sunt protejaţi în faţa oricăror riscuri de securitate", a transmis premierul.