Ludovic Orban: Am devenit sac de box pentru mulţi colegi de-ai mei. Nu voi răspunde

Ludovic Orban: Am devenit sac de box pentru mulţi colegi de-ai mei. Nu voi răspunde

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că a devenit „sac de box” pentru mulţi dintre colegii de partid, dar că nu vrea să răspundă atacurilor, ci să promoveze un mesaj pozitiv şi să atingă obiectivul de a câştiga cu partidul toate alegerile din anul 2024.

Orban a menţionat şi faptul că nu a dat afară niciun membru PNL dintr-o funcţie publică doar pentru că nu îl susţine.

„Am ascultat multe discursuri legate de îngrijorări. Eu nu am adus o echipă de bodyguarzi la nicio conferinţă judeţeană, văd că aici nu există una, eu nu am dat afară niciun membru al PNL dintr-o funcţie publică doar pentru că nu mă susţine pe mine. (...) Nu vreau să mă plâng de faptul că am devenit sac de box pentru mulţi colegi de-ai mei; sunt obişnuit. Sigur că e adevărat că sunt obişnuit să fiu atacat de PSD, nu de colegi de-ai mei. Cu toate astea, vă garantez: nu voi răspunde. Voi avea exact mesajul meu pozitiv, proiectul meu, viziunea mea, obiectivele mele pentru PNL, şi obiectivele sunt foarte simple: să păstrăm PNL pe primul loc şi să câştigăm toate alegerile din 2024. Împreună, vom reuşi”, a spus liderul PNL, cu ocazia alegerilor din cadrul filialei judeţene PNL Bistriţa-Năsăud.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt