Lider USR despre cum a fost reevaluat Ludovic Orban: politician flexibil, cu fler, corect faţă de parteneri

Lider USR despre cum a fost reevaluat Ludovic Orban: politician flexibil, cu fler, corect faţă de parteneri

Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, are cuvinte de laudă faţă de preşedintele PNL, Ludovic Orban. Spune că este un „partener de nădejde” şi un politician „flexibil” şi „cu fler”. Aceasta, în condiţiile în care varianta Ludovic Orban premier a devenit dezirabilă pentru USR PLUS, deşi în urmă cu 4 luni o respingea vehement.

„Eu zic că nu se poate merge mai departe cu Florin Cîţu premier. Şi-a dovedit imaturitatea politică. Are de gestionat o coaliţie de partide care participă la efortul de guvernare şi astăzi a luat o decizie unilaterală, fără nicio consultare. Că era sau nu îndreptăţită, asta e altă discuţie. Vicepremierul Dan Barna a fost pus în faţa faptului împlinit şi asta nu este loial între parteneri”, a spus Moşteanu la Digi24, după ce Cîţu l-a demis pe Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerului Sănătăţii.

Întrebat dacă acum Orban a devenit o soluţie, deşi la formarea Guvernului, s-au împotrvit numirii acestuia în funcţia de premier, Moşteanu a spus: „În decembrie au fost multe zile de negocieri. Nu a fost o condiţie sau o linie roşie care nu se discută. Au fost nişte scenarii şi din toate scenariile a ieşit câştigător pentru toţi partenerii din coaliţie acest scenariu cu Florin Cîţu premier, un Florin Cîţu în care noi vedeam un om curajos, care chiar vrea să facă reforme”.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt