Liberalii au cerut ministrului de Finanţe să deblocheze investiţiile, încât facturile să fie decontate până la finalul anului

Liberalii au cerut ministrului de Finanţe să deblocheze investiţiile, încât facturile să fie decontate până la finalul anului

Liberalii i-au cerut, duminică, ministrului de Finanţe, Marcel Boloş, să deblocheze investiţiile publice, încât facturile depuse să fie decontate până la finalul anului, au transmis surse politice. Potrivit acestora, Boloş a avertizat că se poate atinge ţinta de deficit, economiile făcute cu măsurile fiscale fiind de 3 miliarde. Ministrul de Finanţe a anunţat că se vor plăti către Consiliile Judeţene şi primării sumele necesare Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, iar bugetul Ministerului Dezvoltării pentru anul viitor va fi mai mare cu 60%.
Surse politice au transmis, duminică seară, că liderii liberali i-au cerut ministrului de Finanţe, Marcel Bolos, să găsească soluţii de finanţare a investiţiilor publice derulate prin “Anghel Salyngi” şi Compania Naţională de Investiţii, astfel încât facturile depuse să fie decontate până la sfârşitul anului.
 
Marcel Bolos a avertizat că poate atinge ţinta de deficit, cu includerea acestor cheltuieli suplimentare, în condiţiile în care măsurile de reducere a cheltuielilor din administraţie au adus o economie de circa 3 miliarde de lei.
 
În şedinţa liderilor PNL, Boloş a promis că vor fi plătite sumele solicitate de Consilii Judeţene şi primării pentru restanţele către Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi plata asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap.
 
De asemenea, potrivit surselor politice, liderii liberali i-au mai cerut ministrului Finanţe ca plăţile pentru investiţii publice să se facă cu prioritate, astfel încât niciun constructor să nu părăsească şantierele. 
 
În plus, liberalii au cerut predictibilitate pentru bugetul Ministerului Dezvoltării, iar Boloş i-a asigurat că acesta va fi mai mare cu peste 60%, comparativ cu 2023.
 
Coaliţia de guvernare pregăteşte bugetul pentru 2024, intenţia fiind ca acesta să fie votat de Parlament înainte de Crăciun.

Afla mai multe despreinvestitiideblocareliberali
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt