Legea educaţiei sexuale aşteaptă de 3 luni în Parlament. Între timp, avem tot mai multe mame minore

Legea educaţiei sexuale aşteaptă de 3 luni în Parlament. Între timp, avem tot mai multe mame minore

„Are toată atenţia noastră” Asta spun repezentantii Senatului, despre legea educaţiei sexuale în şcoli, care, după ce a fost întoarsă de preşedinte în Parlament, aşteaptă de 3 luni, ca aleşii să îi dea o formă utilă.

Nici proiectele depuse de ONG-uri, nici petiţiile publice nu au reuşit să schimbe nimic în bine faţă de acum 10 ani. Aşa că, între timp, culegem roadele nedorite ale acestui dezinteres. Boli cu transmitere sexuală, la elevi de şcoala generală, şi sarcini nedorite. Peste 18 mii de fete pe an nasc înainte de majorat, şi suntem pe primul loc la naşteri, în rândul copilelor de până-n 15 ani.


Era o situaţie des întâlnită şi înainte de pandemie, care s-a acutizat în ultimul an. O adolescentă de 14 ani din Buzău a mers la spitalul de pediatrie cu o durere de spate, iar în câteva ore a născut un băieţel. Va creşte un prunc cu tată necunoscut, pentru că nici părinţii, şi cu atât mai puţin cei de la şcoală n-au ridicat un deget să o educe în privinţa propriului corp.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt