Klaus Iohannis susţine luni, de la ora 18.00, o declaraţie de presă la Cotroceni

Klaus Iohannis susţine luni, de la ora 18.00, o declaraţie de presă la Cotroceni

Ieşirea şefului statului vine în contextul alegerilor parlamentare.

Astfel, PSD a obţinut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare de duminică, la Camera Deputaţilor, 29,50 %, urmat de PNL - 24,64%, USR - PLUS - 14,76 %, AUR - 8,29%, UDMR - 7,22%, iar PMP şi Pro România se situează sub pragul electoral, cu 4,7 %, respectiv 4,24 %din voturi, potrivit datelor anunţate luni de Biroul Electoral Central, după centralizarea voturilor din 14.685 de secţii de votare, respectiv 75,10 % din voturi.

Dacian Cioloş a anunţat că USR-PLUS este gata să negocieze formarea unei coaliţii de guvernare alături de PNL, UDMR şi PMP, iar referitor la viitorul premier acesta trebuie să fie „un candidat credibil”. Întrebat dacă se consideră mai credibil ca actualul premier, Cioloş a replicat: „Haideţi să nu intrăm în discuţii de genul acesta Am intrat în campanie electorală angajându-mă la această responsabilitate. Vor fi negocieri între partide. Nu cred că asta e acuma, care e mai tare decât celălalt”.

Premierul Ludovic Orban a afirmat duminică seara că încă nu au început negocierile cu celelalte partide, însă după cum arată rezultatele exit-poll poate fi formată o majoritate parlamentară cu USR-PLUS, UDMR şi PMP. Liderul liberalilor a adăugat că Parlamentul nou, rezultat în urma alegerilor, se va întruni pe 21-22 decembrie şi speră ca într-un timp cât mai scurt, după depunerea jurământului de către aleşi, să se poată ajunge la prezentarea unei formule de guvernare şi un program de guvernare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt