Preşedintele Klaus Iohannis a votat diminică dimineaţă, după ora 9:00, la Liceul Jean Monnet din Bucureşti la alegerile parlamentare.
„Avem şansa, aş zice chiar istorică, de a alege un Parlament mai bun, un Parlament care realmente se ocupă de problemele românilor şi un Parlament care face legi bune pentru România. Este însă extrem de important să mergem la vot”, a spus Klaus Iohannis, după ce a votat.
„Alegerile nu se câştigă în sondaje, alegerile se câştigă la urne. Este foarte clar: fiecare vot contează! Astăzi este foarte important, vă rog, mergeţi la vot!”, a adăugat preşedintele.