Preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele american Joe Biden urmează să anunţe astăzi planurile pentru o centrală nucleară de tip SMR (small nuclear reactor), prima de un fel din România.
Centrala va fi construită în parteneriat cu US NuScale Power şi va aduce „cea mai nouă tehnologie nucleară civilă într-o parte extrem de importantă a Europei”, potrivit unui comunicat al Casei Albe.
„Parteneriatul va aduce tehnologia SMR în România, poziţionând tehnologia SUA ca lider în cursa globală pentru implementarea SMR”, potrivit comunicatului.
Acordul comercial va include o uzină NuScale cu 12 module, care va crea iniţial peste 6.000 de locuri de muncă în SUA şi România, cu potenţialul de a ajunge la 30.000 de locuri de muncă în SUA şi România pe măsură ce proiectul creşte.