Premierul Marcel Ciolacu a avut, miercuri la Palatul Victoria, noi consultări cu reprezentanţii Confederaţiilor din sectorul transporturilor cu privire la soluţiile pregătite de Guvern ca răspuns la revendicările formulate.
„Guvernul este un partener corect de dialog. La nivelul ministerelor şi instituţiilor publice am preluat şi analizat solicitările transportatorilor, iar mâine, în şedinţa de Guvern vom aproba deja un set din măsurile convenite atât cu Ministerul Transporturilor, cât şi cu Ministerul Agriculturii. Vom rămâne în continuare la masa discuţiilor pentru a rezolva toate probleme legitime semnalate”, a afirmat Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat de presă al Executivului.
Pentru şedinţa de Guvern programată joi, sunt pregătite mai multe proiecte de acte normative care transpun soluţii convenite între transportatori şi Ministerul Transporturilor şi care au în vedere, în principal, următoarele aspecte:
„- Modificări cu privire la modalităţi de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierei. Sunt recunoscute rezultatele măsurărilor prin cântărire obţinute cu ajutorul mijloacelor de măsurare aparţinând autorităţilor competente din Statelor Membre ale Uniunii Europene cu care România are deschise puncte de trecere a frontierei, în baza Acordurilor bilaterale încheiate între părţi, atât pentru emiterea autorizaţiilor speciale de transport, cât şi pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale;
- Stabilirea unor limite, în conformitate cu legislaţia europeană şi din alte state membre ale UE, privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor;
- Sunt acordate intervale de depăşire a masei maxime total admise şi pe axe până la care nu se aplică sancţiuni contravenţionale şi nu se impune autorizarea circulaţiei acestor vehicule;
- Sunt clarificate unele aspecte privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, precum şi corelarea unor dispoziţii privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale;
- Sunt clarificate şi unele dispoziţii care reglementează examinarea persoanelor care intenţionează obţinerea atestării iniţiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă”, conform sursei citate.
În plus, la întrevederea de astăzi s-a discutat şi despre decontarea transportului elevilor, dialogul pe această temă urmând să fie continuat pentru găsirea unei soluţii.
Un alt subiect rămas în analiză se referă la restituirea parţială către operatorii de transport a accizei la carburant.
Consultările între transportatori şi Guvern vor continua cu întâlniri de lucru la nivelul Ministerelor Transporturilor şi Finanţelor.
La întâlnire, alături de prim-ministrul Marcel Ciolacu, din partea Guvernului au mai participat vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Transpoturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.
La dialog au participat: Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România, Consiliul Naţional al IMM-urilor din România, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, Federaţia Operatorilor Români de Transport, Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale.