Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri modul de organizare a Comitetului de monitorizare a PNRR

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri modul de organizare a Comitetului de monitorizare a PNRR

Guvernul urmează să aprobe miercuri, printr-o hotărâre, modul de organizare şi funcţionare Comitetului de monitorizare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) monitorizează implementarea reformelor şi/sau investiţiilor, precum şi implementarea componentelor aferente reformelor şi/sau investiţiilor, respectiv îndeplinirea jaloanelor/ţintelor la nivelul PNRR prin intermediul informaţiilor şi documentelor furnizate de coordonatorii de reformă prin sistemul informatic.

"În scopul asigurării implicării partenerilor sociali şi societăţii civile în urmărirea progresului PNRR şi al reformelor, se va stabili modul de organizare şi funcţionare a Comitetului de Monitorizare, având ca membri organizaţii neguvernamentale selectate prin apel de candidaturi de către MIPE, în baza gradului de reprezentativitate al acestora pentru fiecare componentă din PNRR, alături de care se vor regăsi similar sindicate şi patronate, precum şi structuri asociative ale administraţiei publice locale, respectiv Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Oraşelor din România, Asociaţia Comunelor din România, precum şi alte forme asociative de interes general, constituite potrivit legii", se explică în document.

În cadrul reuniunilor comitetului, care urmează să aibă loc trimestrial, se vor prezenta informări cu privire la stadiul implementării PNRR, iar membrii vor fi consultaţi pentru identificarea de soluţii în eventualitatea unor blocaje.

Guvern va mai analiza miercuri un proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 121/2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, care are drept scop transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor anexei Directivei (UE) 2020/367 a Comisiei din 4 martie 2020 de modificare a anexei III la Directiva 2002/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte stabilirea metodelor de evaluare a efectelor dăunătoare ale zgomotului ambiental.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt