Guvernul susţine accelerarea dezvoltării sustenabile a capacităţilor de producţie a energiei

Guvernul susţine accelerarea dezvoltării sustenabile a capacităţilor de producţie a energiei

Guvernul susţine accelerarea eforturilor orientate spre dezvoltarea sustenabilă a capacităţilor de producţie a energiei şi sprijină investitorii care contribuie la această abordare strategică, a afirmat prim-ministrul Nicolae Ciucă în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o miercuri cu reprezentanţii grupului EDP Renewable, între cei mai importanţi investitori în producţia de energie verde din România.

Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul dialogului a fost subliniată nevoia unui cadru care să permită stabilitate, predictibilitate şi sustenabilitate acestor proiecte dedicate obţinerii independenţei energetice, prin folosirea resurselor regenerabile, precum cele solare şi eoliene.

În comunicat se arată că reprezentanţii grupului EDP Renewable au menţionat că cele 750 de milioane de euro investite până acum în România au permis dezvoltarea unor proiecte majore de energie verde, cu o capacitate totală instalată de peste 500 MW.

"Grupul a anunţat, cu acest prilej, că este pregătit să investească într-o producţie suplimentară de până la încă 1.000 de MW", precizează sursa citată.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt