Guvernul Ciolacu prelungeşte valabilitatea cardurilor de energie pentru sprijinirea cetăţenilor cu încă două luni. Fără această nouă măsură, aproape jumătate dintre beneficiari ar fi rămas cu fonduri neutilizate pe aceste carduri.
Această decizie vine ca răspuns la numeroasele solicitări primite din partea cetăţenilor, care au evidenţiat dificultatea de a folosi fondurile alocate pentru a plăti facturile de energie din timpul iernii, având în vedere că acestea sunt emise abia în luna aprilie.
”Am prelungit valabilitatea cardurilor de energie până la 31 mai 2024 pentru a se putea plăti facturile care ajung cu întârziere aferente lunii februarie şi lunii martie. Practic tot pentru aceeaşi perioadă de eligibilitate, tot până la facturile aferente lunii martie”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu.
Atât premierul Marcel Ciolacu cât şi ministrul PSD al Fondurilor Europene, Adrian Câciu, au luat în considerare această problemă, iar singura soluţie a fost prelungirea valabilităţii cardurilor.Aceste carduri sunt finanţate din fonduri europene.
”Am avut discuţii o discuţie şi cu beneficiarii şi cu furnizorii. (…) Banii rămâneau pe card, neconsumaţi şi atunci am prelungit perioada. Până la 31 mai aceste carduri pot fi folosite”, a explicat ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu.
Aproximativ 2,8 milioane de gospodării au primit carduri de energie în valoare de 1.500 de lei, în două tranşe, cu care se pot achita facturile la energie electrică, gaze sau achiziţia de lemne de foc. Potrivit datelor de la Ministerul Fondurilor Europene, peste 1 milion de beneficiari au încă bani pe aceste carduri şi, în cazul în care nu era prelungită valabilitatea lor, banii ar fi rămas neutilizaţi. Astfel, măsura luată de Guvernul PSD va permite tuturor cetăţenilor să utilizeze fondurile rămase pentru a acoperi costurile facturilor din timpul sezonului rece.
În plus, în cadrul aceleiaşi iniţiative, PSD a implementat o serie de măsuri pentru a proteja puterea de cumpărare a cetăţenilor cu venituri mici şi medii, printre care prelungirea plafonării la preţurile pentru energie până în 2025 şi limitarea adaosurilor comerciale la alimente până la finalul anului 2024.
Banii pe voucherele pentru alimente, înainte de Paşte
Tot pe fonduri europene, la iniţiativa PSD, aproximativ 2,6 milioane de români cu venituri mici beneficiază de vouchere pentru alimente în valoarea de 250 de lei. Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, Ministerul Fondurilor Europene va transfera banii pe aceste carduri până la 25 aprilie, astfel încât sumele să poată fi cheltuite şi pentru cumpărăturile pentru masa de Paşte.”Vom veni în perioada 15-25 aprilie cu o nouă tranşă de 250 de lei pentru beneficiarii tichetelor sociale, pentru ca cei care au aceste carduri să beneficieze de acest sprijin înainte de Paşte”, a mai spus ministrul Câciu.
La propunerea PSD, voucherele sociale se vor acorda şi în 2024, sursa de finanţare fiind din fonduri europene. ”De exemplu pentru că inflaţia este încă sus, am ales să dăm 250 de lei la două luni. Pe program, din 2025, este 125 de lei la şase luni. Toată lumea a zis că se taie banii de la vouchere. Nu, nu se taie de la vouchere! (…) În toamnă, când se face strategia fiscal-bugetară, când se face pachetul de măsuri, vedem cum stăm. Poţi veni cu alte măsuri de sprijin astfel încât să eviţi erodarea puterii de cumpărare”, a mai completat Adrian Câciu.
Cele două măsuri de sprijin pentru persoanele vulnerabile, vin în completarea protecţiei sociale realizate prin plafonările de preţuri promovate de PSD în sectoarele marcate de speculă şi comportamente comerciale excesive în defavoarea cetăţenilor, respectiv în piaţa de energie, alimente, instituţii de credit sau RCA.