Guvernul a aprobat hotărârea care vizează sprijinul cuplat în zootehnie

Guvernul a aprobat hotărârea care vizează sprijinul cuplat în zootehnie

Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, o hotărâre care vizează acordarea sprijinului cuplat în zootehnie, a anunţat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

"În şedinţa de Guvern de dimineaţă am reuşit să aprobăm prima hotărâre de Guvern care vizează sprijinul cuplat în zootehnie. A plecat spre Monitorul Oficial şi sperăm ca acest act normativ să fie publicat cât mai rapid posibil, astfel încât cei peste 115 milioane de euro să intre cât de urgent în conturile fermierilor", a precizat Chesnoiu, într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.

Este vorba despre plata unor subvenţii din Fondul european de garantare agricolă pentru crescătorii de vaci de lapte, bivoliţe de lapte, taurine de carne sau viermi de mătase.

"Sumele care se acordă, în cuantum fix, sunt: 360 de euro pentru fiecare vacă de lapte înregistrată, 256 de euro pentru fiecare vită de carne înregistrată în sistem, 158 de euro pentru bivoliţe de lapte şi 90 de euro pentru fiecare kilogram de gogoşi de mătase", a menţionat ministrul Agriculturii. 

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt