Liderii PNL pregătesc revocarea lui Florin Cîţu de la şefia Senatului, singura dilemă fiind momentul exact: săptămâna viitoare sau după Consiliul Naţional din 27 mai, potrivit informaţiilor „Adevărul“.
Liniştea din interiorul PNL nu a durat prea mult timp, după îndepărtarea lui Florin Cîţu de la preşedinţia partidului, care a avut loc în urmă cu o lună. Cu toate că liderii partidului s-au înţeles să-l lase pe fostul lor şef preşedinte al Senatului până la sesiunea din toamnă, liberalii au început reevaluarea situaţiei. Aşa că, în spatele uşilor închise, conducerea PNL pregăteşte decizia revocării lui Florin Cîţu. Surse de la vârful PNL au precizat, pentru „Adevărul”, că singura dilemă este dacă revocarea va fi săptămâna viitoare sau după reuniunea cu conducerea extinsă de la finalul lunii.