Florin Cîţu anunţă negocieri cu USR PLUS pentru întoarcerea la guvernare: Ghinea a acceptat invitaţia la semnarea PNRR-ului

Florin Cîţu anunţă negocieri cu USR PLUS pentru întoarcerea la guvernare: Ghinea a acceptat invitaţia la semnarea PNRR-ului
Inquam Photos

Florin Cîţu a declarat, sâmbătă, în exclusivitate pentru digi24.ro, că Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene, a acceptat invitaţia la semnarea PNRR-ului. Totodată, el a vorbit despre negocieri cu USR PLUS pentru întoarcerea la guvernare.

"De luni mergem la muncă, vine Ursula von der Leyen, va fi toată ziua ocupată, vom aprobă PNRR, luni va fi o zi plină, importantă pentru România. Pe de o parte am văzut tot felul de critici că nu se va întâmpla. S-a întâmplat înaintea multor alte ţări, vom primi banii la final de noiembrie, început de decembrie", a declarat pentru Digi24 premierul.

El a spus că luni va fi prezent şi Cristian Ghinea, fostul ministru al Fondurilor Europene: "Chiar e foarte bine, am lucrat foarte mult împreună la acest PNRR, Este foarte bine să fie şi el acolo".

Cîţu a afirmat încă o dată că tot timpul a vrut să negocieze cu USR PLUS, dar că are o singură condiţie: "Să nu fie în coaliţie cu AUR şi să nu mai caute voturile PSD... Am discuţii mereu". 

b

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt