Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a susţinut luni, referitor la faptul că la originea atacurilor Killnet asupra site-urilor unor instituţii din România ar fi fost afirmaţiile sale privind trimiterea de armament în Ucraina, că declaraţiile sale au fost "cele mai benigne dintre toate", menţionând că "există aşa un val care încearcă să pună toate ce se întâmplă rău" asupra sa.
Întrebat, la Senat, în legătură cu faptul că gruparea de criminalitate cibernetică Killnet a argumentat atacurile cibernetice prin declaraţiile sale cu privire la trimiterea de armament în Ucraina, Cîţu a spus: "Daţi-mi voie să vă contrazic aici. În primul rând, nu ştiu ce hackeri sunt ăia care nu ştiu cine este preşedintele Senatului sau preşedintele Camerei Deputaţilor".
"Dacă ne uităm la acel comunicat, e bizar să ai poza preşedintelui Camerei Deputaţilor, să ai numele corect, dar să-i greşeşti funcţia. Cred că mai uşor îi greşeai funcţia decât să-i greşeşti invers. Era un simplu search pe Wikipedia şi vedeai cine e preşedintele Senatului. Sunt mai multe semne de întrebare acolo. Cred că declaraţiile mele au fost cele mai benigne dintre toate. Eu am spus că în general, dacă e nevoie şi dacă se aprobă, putem să mergem în această direcţie. Am văzut declaraţiile unor oficiali români care au spus foarte clar că se schimbă legislaţia tocmai pentru a se face acest lucru. De aceea am dubii. Dar e adevărat că există aşa un val care încearcă să pună toate ce se întâmplă rău asupra mea", a adăugat Cîţu.
Despre posibilitatea să fie înlocuit din fruntea Senatului ca urmare a acestor declaraţii, Cîţu a răspuns: "Repet, eu nu-mi aduc aminte de declaraţii în care eu am spus... (despre trimiterea de arme - n.r.). Eu am spus în general - dacă se ia o decizie, susţinem".
agerpres.ro