EURO 2020. Ucraina a desfăşurat pe Arena Naţională un tricou uriaş cu harta contestată de Rusia

EURO 2020. Ucraina a desfăşurat pe Arena Naţională un tricou uriaş cu harta contestată de Rusia
Inquam Photos / Octav Ganea

Naţionala de fotbal a Ucrainei a învins formaţia Macedoniei de Nord cu scorul de 2-1 (2-0), joi, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa C a turneului final EURO 2020. Înaintea partidei, pe teren a fost afişat un tricou uriaş, care a stârnit furia Rusiei. Moscova a reclamat echipamentul la UEFA, iar forul fotbalistic a impus ucrainenilor să ascundă sloganul folosit de federaţia de fotbal din Ucraina. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu harta Ucrainei imprimată pe pieptul echipamentului, care conţinea şi Crimeea. Aceasta a rămas, UEFA neimpunând nimic referitor la hartă. Şi tricourile Macedoniei de Nord au stârnit un scandal la EURO 2020. Grecia a reclamat la UEFA că pe acestea este trecut acronimul federaţiei FFM, adică Federaţia de Fotbal a Macedoniei şi nu a „Macedoniei de Nord” cum este denumirea oficială a ţării. În acest caz UEFA nu a mai intervenit.

Echipa antrenată de Andrei Şevcenko s-a impus prin golurile marcate de Andrei Iarmolenko (29) şi Roman Iaremciuk (34), iar pentru Macedonia de Nord a punctat Ezgjan Alioski (57).

De remarcat că ambele echipe au ratat câte un penalty, Macedonia prin Alioski, dar acesta a trimis în plasă mingea respinsă de portar, iar Ucraina prin Ruslan Malinovski.

Ucraina a controlat jocul din start şi prima sa ocazie a venit în min. 5, când Karavaev a şutat din voleu peste poartă, după o minge respinsă de Dimitrievski. Malinovski a fost aproape de gol (8), însă şutul său la colţul scurt a fost respins în corner de Dimitrievski. Echipa antrenată de Şevcenko a ratat o mare şansă în min. 11, prin Iaremciuk, care a scăpat singur spre poartă, dar a preferat să încerce o pasă şi a fost blocat de Ristovski.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt